logo
05.01.2023

Ajun de Bobotează


Reluăm (sau încercăm, cel puțin, să reluăm) bunul obicei de a mai posta articole pe acest site, după o lungă perioadă de tăcere.
Pentru că azi, 5 ianuarie 2023 este Ajunul Bobotezei, o sărbatoare ce stă în ariergarda sărbătorilor de iarna, merită menționate câteva tradiții și obiceiuri specifice acestei sărbatori.

Categorie: General
Postat de: rubin

În ziua Ajunului Bobotezei se va săvârşi, pentru a doua oară de la începutul anului, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia Sărbătorii Botezului Domnului. Este o zi mare, în care mulți credincioși merg la biserică.

Tradiția spune că, în ajun de Bobotează, pe 5 ianuarie, este bine să ținem post negru. În Ajun,  mai ales in satele unde s-au păstrat obiceiuri stravechi, fetele la ora 12 noaptea își pot visa ursitul dacă își pun sub pernă busuioc sfințit primit de la preot.

Femeile măritate adunau pe vremuri, o mână de cenușă cerută ori capătată de la cinci case vecine, o puneau într-un pahar, așezau pe cenușă o verighetă, apoi turnau ușor apă în pahar până il umpleau. La 12 noaptea, doar la lumina tremurândă a unei lumânări aprinse, dacă priveau imaginea formata de cenușă in interiorul verighetei, puteau vedea ce le rezervă soarta in acel an.






Pagina următoare: Chat